La curte sau pe bloc…

by | Sep 4, 2019 | 0 comments

Poate pentru unii dintre noi comparația dintre viața la curte și cea de la bloc va suna ca între mere și pere. Însă este o dilemă pe care mai devreme sau mai târziu unii dintre noi o avem. Ai vrea să trăiești într-o casă sau într-un apartament dintr-un bloc?

Tipul de locuință în care trăim va influența mereu stilul nostru de viață. Ne va gestiona timpul, ne va influența costurile lunare și viața noastră socială. Pentru mulți dintre noi să ajungi să ai o casă și curte poate fi un scop de viață în sine. Am observat de multe ori faptul că o casă la curte activează simțul proprietății la oameni și îi face cu adevarat stăpâni ai locuinței lor. Pentru alții însă, viața la apartament, eventual unul în centrul orașului reprezintă confort și flexibilitate. Înseamnă o viață socială activă, mai mult timp petrecut prin oraș sau mai mulți bani cheltuiți în vacanțe. Firește că toate acestea sunt, într-o măsură sau alta, adevarate. Așa cum merele și perele ambele au un gust plăcut deși diferit, fiecare iși alege fructul pe care și-l dorește.

Trec peste decizia personală a oamenilor de a-și alege tipul de locuire și vorbesc despre amenajarea lor. Nu întâmplător atunci cand ajung la cineva care locuiește într-o casă mai întâi îi complimentez grădina, așa cum remarc mereu vederea din apartamentele care se află la înălțime. Acestea sunt elementele care pot fi miezul conceptului unei amenajări, fie a unei case sau a unui apartament. Sunt situații în care aceste elemente nu sunt neaparat generoase. Aici intervine experiența unui profesionist în a face din țînțar, armăsar! În alte cuvinte să obțină tot ce se poate din curtea unei case. În proiectele unde curtea este mică și locuința nu se orientează către o priveliște frumoasă, abordarea mea este de a proiecta o curte interiorizată. Astfel se crează iluzia că te afli într-o grădină care nu face parte din oraș, din stradă, este universul propriu casei ce o generează.

Atunci când mă uit la o pădure nu văd decât primele rânduri de copaci, dar știu că pădurea este adâncă și că există o altă lume dincolo de primii copaci. Încerc să interpretez acest lucru în cazul unelor grădinilor. Dacă îmi este permis, înalț ziduri grose de cărămidă și apoi le îmbrac în plante cățărătoare, astfel marchez limita între povestea mea și cea a orașului. Dacă din living nu am o vedere plăcută către stradă, atunci prefer să văd numai curtea mea în maxima ei formă. Plantez copaci fructiferi și plante care înfloresc neașteptat de colorat. Probabil este deja clar, în loc să măresc curtea, de fapt încerc să o compactez. Prin acest gest mă asigur că tot ce am să văd este propria mea poveste și atunci când mă plimb printre copaci cu siguranță voi simți că pădurea mea se întinde la infinit.

În cazul apartamentelor, actorul principal este priveliștea frumos încadrată de ferestre. Dacă imaginea este generoasă cu privitorul atunci este clar că vorbim despre o locuință ce va fi orientată în acest sens. Până la urmă de multe ori, în cazul apartamentelor se plătește vederea și amplasamentul în oraș. Suprafețe vitrate mari ridică bariera dintre interiorul locuinței și lumea de afară. O tehnică pe care folosesc de fiecare dată în aceste cazuri este evitarea draperiilor. Prefer să folosesc doar perdele prin care să treacă filtrat lumina, iar pentru a oferi intimitate se poate apela la soluții mai discrete, tip blackout. Blackout-ul poate fi obținut fie prin jaluzele exterioare, obloane interioare sau un rând de draperii ascunse în spatele perdelelor.

Ce ne facem dacă toată vederea noastră este doar un mic balcon? Apelăm la soluții similare celor din cazul curțiilor introvertite. Putem folosi multe jardiniere cu plante interesante, astfel încât tot ce îmi atrage atenția privind din interior către exterior să fie verde și colorat. Atunci când beneficiarul își bea cafeaua de dimineață pe balcon, înconjurat de flori și plante verzi, cu siguranță transmite un gând bun celui care a venit cu ideea.

Share This